duminică, 17 aprilie 2011

Rotativa cu informaţii / Ochi & urechi

*Fiecare a treia naştere în lume nu beneficiază de asistenţă calificată, ceea ce duce la creşterea mortalităţii infantile şi la numeroase complicaţii la mame, relevă un recent raport al unor experţi ai organizaţiei britanice Save the Children.
*Circa 1000 de femei îşi pierd viaţa zilnic în lume din cauza complicaţiilor intervenite în sarcină, precum şi 2.000 de nou-născuţi. Conform Save the Children, în prezent există la nivel global un deficit de aproximativ 350.000 de moaşe calificate. În cazul unui număr suficient de cadre medicale, rata mortalităţii infantile ar putea fi redusă cu un milion de nou-născuţi pe an.
*Lipsa acută de moaşe calificate se simte acut în special în ţările în curs de dezvoltare. În Etiopia, de exemplu, 94% din naşteri nu beneficiază de asistenţă calificată. În Rwanda, unde numărul copiilor se apropie 400.000, există doar 46 de moaşe.
*Însă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile se înregistrează în Afganistan, unde dintr-o mie de nou-născuţi, 52 mor la naştere sau câteva ore mai târziu, iar 20% dintre copii nu ajung vârsta de cinci ani. Fiecare a 11-a femeie afgană moare din cauza unor complicaţii intervenite în timpul sarcinii sau la naştere.
*Veniturile totale medii lunare în trimestrul IV 2010 au reprezentat, în termeni nominali, 2.308 lei pe gospodărie şi 797 lei pe persoană, fiind cu 30,3% mai mari în mediul urban decât în mediul rural, iar cheltuielile totale ale populaţiei au fost de 2.114 lei lunar pe gospodărie (730 lei pe persoană) şi au reprezentat 91,6% din nivelul veniturilor totale, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
*40,8% din consumul gospodăriilor a fost alocat pentru consumul de produse alimentare şi băuturi nealcoolice. În cadrul veniturilor totale de 2.308 lei pe gospodărie (797 lei pe persoană), veniturile băneşti au fost, în medie, de 1.906 lei lunar pe gospodărie (658 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 402 lei lunar pe gospodărie (139 lei pe persoană).
*La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor în trimestrul IV 2010, veniturile din prestaţii sociale au contribuit în proporţie de 25,3%, veniturile din agricultură cu 2,5%, veniturile din activităţi neagricole independente cu 2,6% şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei, cu 1,6%. Veniturile în natură deţin o pondere de 17,4%, reprezentând, în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (15,6%).
*INS precizează că veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 30,3% mai mari decât cele ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 11,1% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor în trimestrul IV 2010. Astfel, venitul mediu lunar pentru o persoană din mediul urban este de 922,48 lei, 91,6% fiind sub formă de venituri băneşti, din care 61,7% sunt salarii brute şi alte drepturi salariale şi 23,9% sunt venituri din prestaţii sociale.
*În mediul rural, venitul mediu lunar pentru o persoană este de 644,54 lei, 66,9% sunt venituri băneşti, din care 25,7% sunt din salarii brute şi alte drepturi salariale, iar 33,1% sunt venituri în natură.
*Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul IV 2010, în medie, de 2.114 lei lunar pe gospodărie (730 lei pe persoană) şi au reprezentat 91,6% din nivelul veniturilor totale.
*Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
*Nivelul cheltuielilor totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, este cu 405 lei mai mare în mediul urban faţă de rural, cheltuielile pentru consumul alimentar sunt mai mari cu numai 34 lei în mediul urban faţă de cel rural. Aceasta derivă din faptul că, 'în mediul rural, 47,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii', explică INS.